Depre arta de azi

Arta este cel mai frumos lucru care poate iesi din mintea, sufletul si mainile unui om. Este cea mai reala si mai concreta reprezentare spirituala de sine si poate sa insemne esenta unui om. Arta ne face speciali, ne da aripi sa zburam cu gandul, ne permite sa lasam naibii de-o parte prejudecatile si agitatia de zi cu zi, sa ne refugiem fie in propria arta, fie in arta altuia. Felul in care poate o simpla melodie, o carte, un spectacol de dans sau o vizita la o galerie de arta, ne scot din amarul de zi cu zi, din rutina aia enervanta si ne dau o doza de speranta, un moment de respiro. Cu toate astea nu pretuim deloc artistii pe cat merita.

Cati oameni au renuntat la visul lor, la pasiunea lor, pentru ca „o sa moara de foame”? Vrem sa nu se mai promoveze toate deseurile comerciale si de prost gust, „sa readucem la viata cultura in tanara generatie”, dar nu incurajam artistii, nu incurajam scrisul, nu incurajam pictura, iar de sculptura nici nu mai vorbesc. Artistii au nevoie de o motivatie, nu neaparat financiara, dar macar morala. Multi parinti nu-si incurajeaza copiii care au inclinatii artistice, in loc de asta ii obliga sa se concentreze pe „un viitor realist si sigur”.

Bineinteles, parintii isi doresc ce e mai bine pentru copiii lor si sunt constransi de realitatea societatii in care traim, dar de la tine poate pleca schimbarea acestei societati. Daca s-ar incuraja talentul si pasiunea unui artist, macar de un numar cat de cat considerabil de persoane, nu ar mai fii mustrat ca „isi pierde timpul cu mazgaliturile alea, in loc sa puna mana pe cartea de mate sau de fizica”.

Doar niste cuvinte de apreciere inseamna enorm in sufletul unui artist. Asta il poate incuraja sa isi daruiasca arta si celor din jur, nu sa le pastreze creatiile undeva in coltisorul camerei si sa ofteze cand le regaseste… Un artist nu va inceta sa faca arta, pentru ca arta il defineste. Dar n-ar fi trist, va intreb, daca s-ar naste un alt Michelangelo sau un alt Eminescu, iar noi sa il lasam sa putrezeasca intr-o camera de birou, nefericit, facand ceva ce nu ii place si la care nu exceleaza pentru tot restul vietii si traind cu impresia ca nu va reusi vreodata sa faca ceva benefic pentru cei din jur?

Nu vreau sa ma lungesc cu acest articol, cred ca mesajul a fost destul de clar, iar decizia de „ce ar trebui sa facem in consecinta? „, ramane la alegerea voastra.