Te invinovatesti. Te gandesti unde ai gresit si ce ai fi schimbat daca ai fi avut cum. Dupa speri. Continui sa speri ca ceva se mai poate indrepta, ca povestea voastra nu a fost facuta sa se termine, sau cel putin, nu sa se termine asa cum s-a terminat. Negi. Negi ca s-a terminat, negi ca numele tau nu mai are aceeasi rezonanta in mintea si in sufletul celuilalt.
Apoi? Apoi incerci sa pari bine, sa arati tuturor cat de mult te poti distra si fara acea persoana. Incepi fie sa stai pe afara cu orele, ca sa iti ocupi gandirea cu altceva, sau incepi sa te scufunzi in vicii, de parca asta te-ar ajuta. Nu ai destula putere cat sa o alungi din viata ta. Nu ai destula putere cat sa rupi toate legaturile cu acea persoana. Inca speri. Speri ca aparenta ca „esti bine si fara” sa o aduca inapoi. Speri ca se va intampla ca in romanele de dragoste… Ca destinul va dori sa va vedeti din nou, asa cum o faceati candva. Sunt aici sa iti zic ca nu exista romane de dragoste in viata reala.
Pana cand aceasta rana deschisa? Pana cand… Pana cand ajungi sa iti fie sila de mocirla de ganduri si sentimente in care te scufunzi pe zi ce trece sau pana te indragostesti iar…
Dar iti e teama sa iubesti, asa ca exista 3 variante.
Unu. Te risti. Investesti iar timp, sentimente si te daruiesti cu toata fiinta ta, sperand ca de data asta finalul sa fie fericit. Iar daca nu e… Cazi si mai adanc in prapastie.
Doi. Fugi. Fugi, crezand ca esti mai fericit daca nu te supui riscului, dar acea „fericire”, e cea mai amara si mai dureroasa „fericire”.
Trei. Ranesti. Ranesti, constient, crezand ca e mai bine sa fii pe partea cealalta a pragului. Dar nu iti aduce fericire. Esti in aceeasi mocirla ca la inceput, iar daca esti un om empatic, probabil ai remuscari.
Doar eu ador cum acelasi sentiment poate atat sa faca un om sa radieze si sa pretuiasca fiecare moment, cat si sa il aduca in pragul disperarii?
Deci ce faci? Risti, fugi sau ranesti?
Reea's blog 