– Alo orfelinatul?

Pierdut în negura unui trecut ce se vrea uitat,
Scânteie fără foc, un vis, ca restul, abandonat.
Pierdut pentru o simplă iluzie trecătoare,
L-am lasat la orfelinat, însă mă doare…

Am dat crezare unor modele anoste;
Nu am știut cât ar fi putut să mă coste
Abandonul  sufletului, lipsa-mi de morală,
Fuga de versuri, de peniță și de cerneală …

– Alo… orfelinatul? Îmi vreau visul înapoi…
Îmi voi curăța sufletul și ochii de noroi,
Dau toți banii pe-o speranță, zisă infantilă;
Iar dacă mă vei citi, o vei face poate… din milă…
Din milă pentru romantism, pentru trăire,
Pentru patimă și de ce nu? Pentru iubire.
– Alo… orfelinatul? Nu vreau să mai știu de voi,
Îmi iau poezia înapoi și las restu’ la gunoi…