Inima-i era desprinsă din Eden, Departe de orice considerat a fi obscen... Și poate că ai vrea să o cunoști cu adevărat, Să știi cine era și cum de s-a întâmplat... Cum de trilul de ciocârlii și surâsul nevinovat În jalnică doină și gust amar s-au transformat? Se zice că, Au târât-o prin mocirlă, că au înnecat-o-n ură; Se zice că, I-au făcut cunoștiință cu latura ei obscură; Se zice că, I-au șters fericirea de parcă nici nu a existat; Dar de fapt... Moartea sa? Un jalnic suicid premeditat. A lăsat amărăciunea vieții sale să o domine, A așteptat salvarea și chinul să i se termine. Dar când îți dai sufletu-n rate pe niște hârti, Nu uita că-n final... Înzecit sigur vei plăti. Și-a atârnat trupul de-o iluzie atrăgătoare, Și-a tatuat cuvintele-n piele, uitând cât doare Vinieta fără substanță, lipsită de conținut Un chip atroce, trup frivol și inimă de lut... Atât a rămas din ea, o matriță din linii seci, Schiță ireparabilă-n proprii ei ochi, pe veci... Unii ar compătimi-o pentru ce a ajuns... Eu? O condamn... poate prea nepătruns De povestea ei, de soarta crudă sau nu știu ce; Eu condamn pământul c-a lăsat zidurile să pice, Condamn meșterul ce n-a vrut iar să le ridice...
Reea's blog 