“România este stat de drept, democratic şi social, în care demnitatea omului, drepturile şi libertăţile cetăţenilor, libera dezvoltare a personalităţii umane, dreptatea şi pluralismul politic reprezintă valori supreme, în spiritul tradiţiilor democratice ale poporului român şi idealurilor Revoluţiei din decembrie 1989, şi sunt garantate.”
– Articolul I, Alineatul 3, Constituția României –
Am ținut să amintesc idealul relatat pe hârtie, în cadrul Constituției, pentru a ridica următoarea întrebare:
România nu respectă propria Constituție sau de fapt nu consideră că femeile se încadrează la categoria “om”?
Din perspectiva mea, o lume mai cinstită pentru fete, femei și tineri ar fi una în care egalitatea de gen este firească, în care identitatea de gen, orientarea sexuală și viața intimă nu mai sunt subiecte tabu și în care minoritățile sunt tratate cu respect și demnitate, beneficiind de drepturi și oportunități egale. De asemenea, un aspect pe care îl consider a fi vital în crearea unei societăți cât mai echitabile este intersecționalitatea. Cred că, prin recunoașterea, înțelegerea și abordarea multiplelor forme de opresiune și discriminare pe care o persoană le poate experimenta simultan, pot fi create politici publice mai incluzive, care să deschidă o gamă mai mare, mai variată și cel mai important, mai echitabilă de oportunități. Un exemplu de politică publică incluzivă care ar putea fi introdusă urmând modelul țărilor precum Germania, este reprezentată de, introducerea educației sexuale cu perspectivă intersecțională, incluzând un curriculum de educație sexuală adaptat diversității. Printr-o abordare intersecțională a legislației s-ar crea un sistem de justiție mai echitabil. Un exemplu prin care se poate observa ușor dezavantajul adus odată cu lipsa abordării intersecționale, este vizibil în cazul politicilor economice, care la momentul actual, nu țin cont de inegalitățile de șanse cu care ne naștem. O abordare intersecțională ar crea reglementări economice, concepute astfel încât să reducă aceste discrepanțe.
Un alt pas esențial către o lume mai justă este asigurarea accesului universal la o educație de calitate. În prezent, oportunitățile educaționale sunt inegale, deoarece în societatea românească există discrepanțe majore în funcție de mediul în care te-ai născut – urban sau rural. Când privim către sistemul educațional în cadrul zonelor rurale, pe lângă inaccesibilitatea transportului către instituțiile de învățământ, observăm o predispoziție către perpetuarea credințelor patriarhale, rolul femeii fiind restricționat la rolul soției și al mamei. Așadar, încă din copilărie, fetele sunt învățate că ar trebui să se rezume la viața de familie, iar băieții că ar trebui să își asume în totalitate responsabilitatea bunăstării financiare, formându-se rolurile de gen. Astfel, se crează dinamicile de putere, iar comunicarea devine mai dificilă, ambele părți suferind de pe urma normelor create de societate.
În ultimii ani, am fost martori la numeroase cazuri de abuzuri care au avut loc în cadrul universităților, evidențiind dificultățile cu care se confruntă femeile în încercarea de a-și continua studiile, dar și lipsa de consecințe reale, pe termen lung a acestora. Mai mult, deși reglementările există în cadrul regulamentelor de ordine ale facultăților, acestea nu sunt aplicate cu consecvență, abuzatorii fiind protejați, atât de cadrele universitare componente ale comisiei de etică, dar de multe ori, până și de asociațiile studențești. M-am regăsit și eu în postura în care să reclam un abuz intern în cadrul asociației de studenți, iar consecințele au întârziat să apară. Verbalizarea abuzului prin care treci este oricum o experiență dificilă, iar în momentul în care acesta are loc, dacă consecințele nu sunt reale și juste, duc la o degradare sănătății mintale a acestora pe termen lung. Pentru a construi o societate cu adevărat justă, este esențial să recunoaștem și să combatem aceste probleme prin măsuri concrete – de la politici clare împotriva hărțuirii în universități și implementarea acestora, până la schimbarea mentalităților și promovarea unui mediu educațional bazat pe respect și egalitate.
Cu atât mai mult, cum am menționat și mai sus, accesul la educație și informație nu trebuie să se oprească la domeniile tradiționale, ci să includă și educația sexuală. În România, lipsa educației sexuale adecvate are consecințe dramatice – suntem pe primul loc în Uniunea Europeană la numărul de mame minore, un indicator clar al eșecului sistemic de a oferi tinerilor acces la informații esențiale despre corpul lor, contracepție și sănătate reproductivă. Sexualitatea face parte din viața fiecărei persoane, iar descoperirea acesteia într-un mod informat și sigur este esențială pentru dezvoltarea tinerilor. Încă din adolescență, ei ar trebui să aibă acces la informații corecte despre sex, protecție, consimțământ și sănătate reproductivă, fără ca aceste subiecte să fie tratate ca tabu. Educația sexuală nu încurajează comportamente riscante, așa cum susțin unele voci conservatoare, ci dimpotrivă – reduce numărul sarcinilor nedorite, al bolilor cu transmitere sexuală și al abuzurilor, oferind tinerilor control asupra propriului corp și propriilor alegeri. Mai mult decât atât, un aspect crucial al unei societăți echitabile este accesul simplu și gratuit la servicii de sănătate reproductivă. Produsele menstruale nu ar trebui să fie un lux, ci o necesitate accesibilă tuturor, iar metodele contraceptive trebuie să fie ușor de obținut, fără bariere financiare sau sociale. Așadar, pentru a concretiza accesibilitatea la produse menstruale sau contraceptive, statul ar trebui să aloce un buget concret, care să fie destinat achiziției de astfel de produse. Mai mult, posibilitatea medicilor de a îngrădi accesul la avort în cadrul sistemului de sănătate de stat, fără să ofere alternative reale, care să existe în realitate, nu numai pe foaie, este inacceptabilă. Decizia de a întrerupe o sarcină este una personală și trebuie respectată, iar femeile care aleg această opțiune nu ar trebui să fie supuse umilinței, rușinii sau restricțiilor impuse de stat. În prezent, subiectele legate de sex și sănătate reproductivă sunt în continuare controversate în România, iar lipsa de transparență și lipsa de deschidere în aceste conversații, perpetuează mituri, frică și dezinformare. Pentru a normaliza discuțiile despre viață sexuală în spațiu public, pe lângă crearea dialogului încă de la vârste fragede, este importantă abordarea acestui subiect, inclusiv în spații culturale, cum ar fi în piesele de teatru. Eliminarea stigmatului din jurul educației sexuale și garantarea accesului la servicii de sănătate reproductivă nu sunt privilegii, ci drepturi fundamentale, esențiale atât pentru buna dezvoltare a fetelor, dar și a băieților, desființând astfel preconcepția că, responsabilitatea pe plan sexual survine strict femeii. Mai mult, întrucât de multe ori bărbații pot fi purtători de boli cu transmitere sexuală, fără să aibă simptome sau să fie afectați în viața de zi cu zi, este cu atât mai vital ca aceștia să fie conștienți de riscurile existente și să-și dorească activ să ducă o viață sexuală sănătoasă și informată.
O altă dimensiune esențială în construirea unei societăți ce promovează egalitatea este eliminarea lipsei de echitate de gen pe piața muncii. Încă de la primele încercări de angajare, femeile se confruntă cu întrebări intruzive și irelevante pentru competențele lor profesionale. Nu cunosc nicio femeie care, după vârsta de 25 de ani, să nu fi fost întrebată, măcar o dată, la un interviu de angajare dacă intenționează să rămână însărcinată în următorii ani. În plus, este esențial ca femeile să fie remunerate corect pentru aceeași muncă prestată, să aibă acces real la poziții de conducere și să nu fie discriminate pe criterii de gen. Cu toate că, Uniunea Europeană a adoptat o directivă ce își propune transparentizarea salariilor, tocmai în scopul de a evita discriminarea salarială, există suficiente exemple anterioare, care ne-au arătat că țările pot să o implementeze sub diferite forme, care să se abată de la scopul inițial – spre exemplu, situația salariului minim, care la noi, este decis în funcție de salariul mediu, ca fiind 50% din el, deci practic, decis de către corporații.
Un rol crucial îl poate avea societatea civilă, care trebuie să exercite presiune asupra statului pentru a promova politici ce facilitează echilibrul dintre viața profesională și cea personală. Astfel, responsabilitățile familiale nu ar trebui să devină un obstacol în cariera femeilor. Pentru a susține acest demers, perioada de concediu parental ar putea deveni egală, responsabilitatea aducerii pe lume a unui copil fiind de ambele părți. De asemenea, este necesară sancționarea angajatorilor care discriminează femeile și care abuzează de dinamica de putere din cadrul relației de angajat-angajator, pentru ca accesul acestora pe piața muncii să nu fie condiționat de prejudecăți și stereotipuri de gen, iar spațiul de muncă să reprezinte un cadru sigur, în care obiectificarea să nu reprezinte ceva comun, ci ceva sancționabil și reclamabil. Pentru asta, ar trebui să existe politici de protecție pentru cei ce reclamă orice tip de abuz la locul de muncă, anonimat și discuții frecvente, cu rolul conștientizării problemei la nivel colectiv.
Un alt aspect ce trebuie menționat este reprezentat de violența de gen, care trebuie eradicată în toate formele sale. Femeile și fetele trebuie să poată trăi fără frica abuzurilor, hărțuirii sau violenței domestice. Totuși, protecția oferită de autorități este adesea insuficientă, iar sistemul nu reușește să răspundă eficient nevoilor victimelor. Violența de gen nu se limitează doar la agresiunea fizică – ea include și abuzul psihologic, financiar, sexual, economic și social. Manipularea emoțională, izolarea, controlul financiar, amenințările sau umilirea constantă sunt la fel de dăunătoare ca violența fizică și pot avea efecte devastatoare pe termen lung. Deși există legi împotriva violenței domestice, aplicarea lor este deficitară. Ordinele de protecție sunt adesea încălcate fără consecințe, plângerile victimelor nu sunt luate în serios, iar poliția și sistemul judiciar tratează cazurile cu neglijență sau chiar cu scepticism. Mai mult, statul nu oferă suficiente resurse pentru sprijinirea femeilor care vor să scape de relații abuzive – centrele de adăpost sunt insuficiente, sprijinul psihologic și juridic este greu accesibil, iar multe victime rămân captive în relații toxice din cauza dependenței financiare.
În acest vid de protecție instituțională, ONG-urile și inițiativele civice au ajuns să preia responsabilitățile statului, oferind adăpost, consiliere și asistență victimelor. Deși munca acestora este esențială, nu ar trebui să fie un substitut pentru obligațiile statului. Un stat responsabil trebuie să asigure prevenirea și combaterea violenței de gen prin măsuri concrete: finanțarea unor adăposturi sigure și accesibile, implementarea unor centre de intervenție de urgență, instruirea adecvată a poliției și a personalului juridic, dar și sancționarea clară a tuturor formelor de abuz, nu doar a violenței fizice. În lipsa unor astfel de intervenții din partea statului, lipsa de suport financiar al ONG-urilor pentru a suplini acest rol, este inacceptabilă. O societate cu adevărat echitabilă nu lasă victimele să lupte singure. Siguranța și demnitatea nu sunt privilegii, ci drepturi fundamentale.
O lume mai justă este una în care femeile sunt reprezentate echitabil în sferele decizionale, fie că vorbim de guverne, instituții sau organizații. Participarea femeilor în procesele de luare a deciziilor asigură o societate mai echilibrată și mai incluzivă. De asemenea, promovarea unor modele feminine puternice și inspiraționale contribuie la schimbarea percepțiilor sociale și la reducerea stereotipurilor de gen.
Acum că am expus pe scurt, cum ar arăta o societate mai justă prin lentila mea, rămâne să mai răspund la următoarea întrebare: “Cum pot eu să ajut la crearea acestei societăți mai juste pentru femei, fete și tineri? “
Cred că fac pași înspre acest scop zi de zi, prin munca de voluntariat în cadrul ONG-urilor ce se luptă zilnic pentru o lume mai echitabilă, prin participarea la proteste, meeting-uri și manifestații, prin conștientizarea problemelor existente și căutarea constantă de soluții, prin numeroase discuții despre stereotipurile sexiste și comportamentele discriminatorii, prin sancționarea și raportarea oricărui tip de abuz pe care îl sesizez, iar mai pe scurt, prin refuzul constant de a rămâne indiferentă la discrepanțele societății și la nedreptățile zilnice.
Reea's blog 